Skip to main content

Blog

UE se află în fruntea unei mobilizări la nivel mondial pentru sporirea investițiilor în educația de calitate și incluzivă pentru toți

Astăzi, 11 aprilie, cu ocazia evenimentului la nivel înalt privind educația organizat în cadrul strategiei „Global Gateway”, Uniunea Europeană a reunit comunitatea mondială a educației pentru a face un bilanț al investițiilor realizate până în prezent în domeniul educației în temeiul strategiei „Global Gateway” și pentru a mobiliza partenerii, precum și pentru a stimula noi investiții în perspectiva „Summitului viitorului” al Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc în septembrie.

Ateneul Român primește Marca patrimoniului european din partea Comisiei pentru rolul semnificativ jucat în istoria și cultura Europei

Astăzi, 11 aprilie, Comisia Europeană a acordat Ateneului Român și altor 6 situri din Uniunea Europeană Marca patrimoniului european, pentru rolul semnificativ jucat de către acestea în istoria și cultura Europei.

Comisia face un bilanț al dialogurilor privind tranziția curată purtate cu industria și partenerii sociali din UE

Astăzi, 10 aprilie, Comisia a adoptat o comunicare în care face un bilanț al unei serii de dialoguri privind tranziția curată ce urmăresc transformarea Europei într-o economie curată, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, echitabilă și competitivă.

Intră în vigoare noi norme privind publicitatea cu caracter politic

Astăzi, 9 aprilie, intră în vigoare noi norme europene care stabilesc standarde comune pe piața internă în ceea ce privește transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică.

Comisia lansează apelul la candidaturi pentru Observatorul lanțului agroalimentar al UE

 Crearea acestui observator, care va analiza costurile de producție, marjele și practicile comerciale, a fost anunțată la jumătatea lunii martie ca fiind una dintre măsurile de consolidare a poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente și de întărire a încrederii între toți actorii de-a lungul acestui lanț.

Combaterea dezinformării: Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează cu sprijinul influencerilor campania „Is this trUE?”

 În eforturile de a combate fenomenul dezinformării, Reprezentanța Comisiei Europene în România desfășoară campania „Is this trUE?” cu ajutorul unor influenceri cunoscuți. Scopul campaniei este de a crește gradul de conștientizare al cetățenilor cu privire la dezinformare, având în vedere anul electoral 2024 și contextul internațional marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. 

Comisia aprobă reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României în valoare de 2,5 miliarde EUR pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei


Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României de aproximativ 2,5 miliarde EUR (12,5 miliarde RON) pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Schema reintrodusă a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză și de tranziție pentru ajutoarele de stat adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023.

Comisia lansează programul său de formare pentru studenții la jurnalism și pentru tinerii jurnaliști, în scopul informării acestora cu privire la toate aspectele politicii de coeziune

 Comisia a lansat astăzi, 8 aprilie, perioada de depunere a candidaturilor pentru cea de a 8-a ediție a Youth4Regions, un program destinat jurnaliștilor în formare. Programul le oferă studenților la jurnalism și tinerilor jurnaliști o săptămână de ucenicie la Bruxelles în luna octombrie 2024. În cursul acestei săptămâni, candidații selectați vor urma sesiuni de formare, vor fi îndrumați și vor lucra cu jurnaliști mai experimentați în sala de presă și vor vizita diferitele instituții și organizații mass-media ale UE.

Expert talk

Dr. Gheorghe Carp
Despre sistemul investițiile din sanitar local, cu Dr. Gheorghe Carp
21 decembrie, 2023

Centrul EUROPE DIRECT Oradea a lansat un nou interviu din seria Expert Talk, pein care își
propune să aducă în fața publicului bihorean oameni cu experiență și cunoștință în diverse
domenii de interes pentru Uniunea Europeană.

Tudor Andrei Marinescu
Despre tranziția digitală cu Chief Technology  Officer-ul Mobiversal, Tudor Andrei Marinescu
3 octombrie, 2023

Ne bucurăm să lansăm nou interviu din seria Expert Talk, pein care își propune să aducă în fața publicului bihorean oameni cu experiență și cunoștință în diverse domenii de interes pentru Uniunea Europeană.

Despre implementarea și beneficiile PNRR în Municipiul Oradea cu domnul Marius Moș directorul executiv al Direcției Management Proiecte cu Finanţare Internaţională
24 iulie, 2023

Centrul EUROPE DIRECT Oradea se bucură să revină cu un nou interviu din  seria Expert Talk.  Scopul acestor interviuri este acela de a pune în lumină rolul Uniunii Europene în viața de zi cu zi a cetățenilor din județul Bihor.

Parlamentul European și dezvoltarea de noi competențe cu Nicoleta Andrițchi și Lavinia Nagy, studente în domeniul relațiilor internaționale
24 februarie, 2023

Anul acesta am deschis seria Expert Talk cu un interviu realizat în parteneriat cu FAN MEDIA Oradea, Centrul EUROPE DIRECT Oradea s-a bucurat să organizeze un interviu cu Nicoleta Andrițchi și Lavinia Nagy, studente în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene, al Universității din Oradea, care au avut șansa de a efectua o vizită la Parlamentul European din Bruxelles, după ce au câțtigat concursul „Ce ai face dacă ai fi europarlamentar pentru o zi?”

Despre o societatea mai accesibilă cu președintele Asociației Nevăzătorilor Bihor, Mihai Merca
30 septembrie, 2022


Aflăm într-un nou interviu Expert Talk în care Centrul EUROPE DIRECT Oradea l-a avut ca invitat pe președintele Asociației Nevăzătorilor Bihor, Mihai Merca. 

Despre impactul războiul din Ucraina asupra refugiaților ucraineni cu psihologul Simona Trip
28 iunie, 2022
Un război nedorit și cu puternic impact emoțional a pus milioane de ucraineni în situații extrem de dificil de gestionat.
Despre beneficiile activității fizice cu sportivul de performanță și antrenorul de înot Ovidiu Tirla,
2 iunie, 2022


Practicarea unui sport înseamnă că alegem un stil de viață sănătos. În cadrul unui nou interviu Expert Talk, am aflat care sunt principalele beneficii ale sportului, dar și cum să îi încurajăm pe tineri să facă sport. Ce presupune creșterea calității vieții în cazul adulților care fac sport? Antrenorul de înot și managerul sportiv al Swimathon Oradea, Ovidiu Tirla ne-a oferit răspunsurile nececare la aceste întrebări.

Despre dezvoltarea ecosistemul IT local cu David Achim, director executiv al Make IT in Oradea
28 aprilie, 2022

Cum dezvoltăm ecosistemul IT local și cum pot tinerii să devină antreprenori în acest domeniu?

2022 e Anul European al Tineretului, un an în care Uniunea Europeană urmărește mai mult ca oricând dezvoltarea tinerilor și a unor acțiuni menite să îi îndrepte pe aceștia spre competențele viitorului. În acest context, la Centrul EUROPE DIRECT Oradea, l-am avut ca invitat în seria de interviuri Expert Talk, pe directorul executiv al Make IT in Oradea, David Achim. Domeniul IT reprezintă viitorul multor tineri care în curând vor ajunge sau au intrat deja pe piața muncii. 

Despre mobilitatea forței de muncă în perioada postpandemcă cu Csaba Békési, Director Executiv AJOFM Bihor
31 ianuarie, 2022

Cum se prezintă piața muncii după schimbările produse în ultimii 2 ani și cum e susținută mobilitatea forței de muncă la nivelul Uniunii Europene? 

Despre oportunitățile de mobilitate pentru studenți cu dr. Mariana Buda, Coordonator program Erasmus Universitatea Oradea
21 decembrie, 2021